Un diplomat român umilit de armeni și evrei

Ambasadorul României în Armenia, Vasile Sorin, a participat la data de 19 noiembrie 2014 la o Conferință găzduită de Universitatea Americană în Armenia.
Fiindu-i adresată o întrebare stupidă și provocatoare, un student armean a dorit să afle:

- ”Ce este mai important pentru România - legăturile economice și politice cu Turcia sau imperativul moral de a recunoaște Genocidul Armean?”

La o întrebare prostească a urmat un răspuns pe măsură, adică mai aproape de nivelul întrebării, Vasile Sorin , menționând:

- ”Vorbind despre evenimentele care s-au întâmplat la începutul secolului trecut, e foarte complicat....care e moralitatea? Să recunoști, OK...Aceasta este o moralitate. Care este moralitatea dintre un cuplu normal...Un cuplu hermafrodit...da? Nu, nu hermafrodit. Homosexual... și cel normali...bărbați și femei, da? Sunt ei OK? Sunt normali, sunt morali. Dar homosexualii sunt morali sau...? Deci, aceleași lucru cu....știți, totul este relativ. Acesta este răspunsul la întrebarea dumneavoastră. Pentru dumneavoastră, este un subiect de controversă. Pentru un cuplu gay, pentru ei e perrfect, este modelul de familie, da? Gay”

 De fapt, diplomatul român a dorit să transmită un mesaj sublim prin care își afirmă disponibilitatea de a recunoaște orice crimă istorică asupra oricărei comunități considerând totodată că este moral, doar să recunoști nu și s-o reînvii, s-o reinventezi după propriile interese și s-o readuci în discuție din nou și din nou, trezind în conștiința generațiilor următoare setea de răzbunare:
 ”Să recunoști, OK...Aceasta este o moralitate”.

 Guillaume Noir, l-ar fi întrebat printr-un mail, adresat Domniei Sale: 

- ”Care este legătura dintre moralitatea recunoașterii unui genocid și moralitatea cuplurilor homosexuale?” - a întrebat autorul.

La care a primit un răspuns onest și în spiritul diplomației:

-  „S-a analizat conceptul de moralitate și nu s-a făcut nicio comparație”, a răspuns ambasadorul








Bineînțele că nu a fost nici o comparație, pentru cei care știu să descifreze un mesaj diplomatic, este lesne de înțeles că Domnia Sa,  a oferit un răspuns retoric, defapt, o întrebare retorică, care suna c-am așa: Promovarea homosexulității în lume, nu este și ea o formă de Genocid împotriva umanității?.

Într-adevăr și pe bună dreptate că nu s-a făcut nici o comparație, între victimele armene și homosexuali, s-a analizat conceptul de moralitate, s-a făcut o comparație între două forme de genocid: unul vechi de tip hard și altul nou de tip soft.

Atunci când a introdus în discurs noțiunea de Hermafrodit (1), diplomatul român a făcut aluzie la câștigătoarea/câștigătorul Eurovision de anul acesta. Părerea mea.


- „Acum, totul este relativ, este foarte complicat. Politica, strategia, geopolitica nu sunt matematică. Nu avem 1 plus 1. Există un banc bun cu evrei. Evreul, mare afacerist, vrea să-și ia un contabil și pe primul candidat care se prezintă îl întreabă cât fac 10 și cu 10. Și el spune 20. Nu, nu ești bun, afară! Vine al doilea, cât fac 10 și cu 10? 30. Nu, nu ești bun, afară! Vine și al treilea. Cât fac 10 și cu 10? Cât vreți să facă? răspunde el. Ok, ești angajat!
Nu e matematică, ca să spui 1 și cu 1 fac 2. Anul viitor e comemorarea de 100 de ani (de la genocidul armean - n.r.). Nu spun cine are dreptate și cine nu, pentru că nu am dreptul să spun, dar este...foarte complicat”. - a adaugat Vasile Sorin.


   În ceea ce priveșet bancul despre evrei menționat de domnul Vasile Sorin, ambasadorul român de la Erevan, ar fi dorit să-și exprime mesajul într-o formă puțin mai relaxată, penru ca publicul larg să înțeleagă că istoria și geopolitica nu este o știință exactă care sa spună cine este vinovat sau nu, s-ar putea să treacă ani și ani de zile și criminalii și victemele să-și inverseze rolurile.

Așa sunt învățați diplomații adevărați. La orice critică să aducă și soluții. Drept soluție, diplomatul român a scos în evidență precedentul franco-german, care în ciuda animozităților istorice, au reușit să găsească un numitor comun în numele păcii din Europa, dovada unei civilizații europene în dezvoltare.

- „Și cel mai important lucru...uitați-vă la francezi și germani...reconcilierea dintre ei. A luat ceva timp, nu? Dar în final au găsit o cale comună”.

Propun să urmărim, consecințele renșterii și reinventării parcursului istoric despre care vorbea domnul Putin. A cui este Crimeea acum? Unde se termină ”istoria” rusească? Niciunde!

De ce despre genocid avem voie să vorbim iar despre antisemitism, ba?  

 

 Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului MCA Romania ce face, ne închid gurile?

 

(1) Hermafrodit - Om anormal, posedând caractere specifice ambelor sexe; fătălău, bisexual. – Din fr. hermaphrodite.

VIDEO// Toată China ”băgată” pe un singur site.

Atunci când vine vorba de chinezi, nimic nu trebuie să te surprindă. Pe lângă faptul că însăși China este printre cele mai mari piețe mondiale, chinezii au creat deja și o piață virtuală, un site comercial numit Alibaba care depozitează toate ”comorile” chinezești.

Site-ul Alibaba este un site de genul eBay și Google la un loc, destinat pentru profesioniști. La un capăt de fir se află fabricile chinezești și la celălalt capăt cumpărătorii occidentali. Alibaba cuprinde 37 mln de fabrici chinezești și companii partenere având 12 mii de angajați care zilnic interceptează milioane de apeluri de la cumpărătorii străini.

Site-ul în sine nu este o noutate, însă datorită lui, pe piețele noastre găsim produse MADE IN CHINA, datorită lui mulți români și-au deschis mici afaceri cu produse chinezești, fără intermediari, fără costuri suplimentare pentru deplasări. Datorită acestui site toată lumea știe CE PRODUCE CHINA.

Dacă un prieten din străinătate mă întreabă: CE PRODUCE ROMÂNIA? Sincer, nu știu ce să-i răspund pentru că nu cunosc detalii.  E mult mai ușor să-i spun ce produce China. :)

Mi-ar plăcea dacă și România ar avea un astfel de site integrat care să cuprindă toate produsele românești, să fie afișate prețurile și adresa producătorului. Să luăm spre exemplu un site de publicitate din România - Tocmai.ro (ca exemplu) pentru că este cel mai serios site de publicitate de la noi, aș fi încântat dacă în dreapta logo-ului tocmai.ro să fie și logo-ul MADE IN ROMANIA. Acolo produsele să fie afișate în cele mai mici detalii la fel ca la Alibaba.com (să copiem și noi ceva de la chinezi), să fie promovat în străinătate tot ce produce România, nu doar companiile românești care plătesc pentru publicitate, ci toate fără excepție. Este adevărat că pe tocmai.ro sunt și produse românești  doar că ele sunt ”înghițite” de o sumedenie de alte produse cu care este încărcat site-ul românesc: 16 mii de categorii de produse, 400 mii de companii, 1mln 300 mii de persoane. http://www.tocmai.ro/anunturi/romania.html 

Atunci, dacă prietenul meu străin mă va întreba CE PRODUCE ROMÂNIA? n-am să-i răspund nimic, am să-i trimit cu mândrie link-ul și îl voi lăsa să aleagă singur.

Mai jos găsiți video și traducerea în format text

Alibaba este un site de genul Ebay și Google la un loc destinat pentru profesioniști. La un capăt de fir se află fabricile chinezești și la celălalt capăt cumpărătorii occidentali. Aceasta este sediul principal a site-ului. O arhitectură avangartă, cu o atmosfera unui campus studențesc, peste tot doar tineri. Suntem în China dar avem impresia că ne aflăm în California. Putem face căuta de acasă. Spre exemplu, eu sunt un vânzător de ventilatoare din Franța, fac un singur click și voila. Acest ventilator este bunișor, producătorul chinez îl vinde la doar 5 euro/bucata, însă comanda minimă este de 2500 de bucăți. Alibaba a fost creat cu 15 ani în urmă de la zero de un profesor sărac de engleză și prietenii lui. ” Alibaba a fost fondat în 1999, în apartamentul meu de către mine și încă 17 oameni cu scopul de a recomanda companiilor mici și mijlocii din întrega lume servicii online de import și export. Credem că buissness-ul mic și mijlociu poate schimba nu doar China ci și întreaga lume”. Fiți pregătiți pentru cifre impresionante. Alibaba cuprinde 37 mln de fabrici chinezești și companii partenere având 12 mii de angajați zilnic procesând milioane de conectări. Mai mult decât atât, ei au angajat o americancă pentru a răspunde la întrebările jurnaliștilor. Spre exemplu, dacă sunteți cumpărător din Franța și sunteți în căutare de marfă atunci sunteți nevoit să veniți personal la târgurile din Hong-Kong ceea ce este inadmisibil și neprofitabil pentru buissness-ul mic și mijlociu. Când vorbim la concret despre China atunci această țară are mare potențial, tot mai mulți oameni au acces la internet, ei pot începe propria afacere conectându-se cu piața internațională.

Bloger francez: Prutul este ”bășina” Uniunii Europene iar Transnistria este ”rezultatul”.

Într-o postare recentă pe blogul său ALEXIPHARMAQUE BLOG, autorul, de origine, francez, făcând aluzie la un proverb vechi preluat de la Rablelais care spune că: ”O bășină întodeauna aruncă cu rahat”, (în limba franceză cuvântul românesc ”bășină" se traduce "prout” și francezii mai zic ”prout” la râul nostru Prut), și-a permis mai în glumă mai în serios să afirme că râul Prut, care reprezintă frontiera estică cea mai înaintată a Uniunii Europene  reprezintă ”bășina” Uniunii Europene iar rahatul rezultat ”s-a oprit” dincolo de Nistru, adică în Transistria.

Autorul mai adaugă că Prutul nu este îndeajuns de securizat și poate fi penetrat oricând de ”Rusia lui Putin” evidențiind orașele Galați și Tulcea ca fiind cele mai vulnerabile în calea unei invadări rusești.

Republica Moldova intenționează să ajute trupele franceze în Republica Centrafricană.

Joi, 13 martie 2014, la Bruxelles a avut loc a treia conferință din cadrul EUFOR/ RCA (Forțele Unite ale Uniunii Europene din Republica Centrafricană). Această conferință a fost convocată în contextul crizei din Republica Centrafricană care s-a soldat pe parcursul anului trecut cu pierderi de vieți omenești ca urmare a confruntărilor armate dintre milițiile musulmane și creștine.

La întâlnirea de joi, se aștepta o confirmare din partea mai multor state membre ale UE, dacă sunt pregătite să contribuie cu forțe militare în cadrul operațiunii de menținere a păcii în Republica Centrafricană.

Paradoxul acestei conferințe a constat în faptul că din cele 28 de state membre ale Uniunii Europene, doar două state non-membre, Republica Moldova și Georgia, au confirmat acordul lor de a participa la misiunea de stabilizare a situației din Republica Centrafricană alături de Franța menționează lepoint.fr.

Indecizia diplomației moldovenești este atât de evidentă încât dacă Georgia este gata să trimită 150 de persoane, atunci Republica Moldova este în stare să participe cu un număr nedeterminat de persoane (n.a. pour un nombre indéterminé ), ceea ce remarcă ținuta neserioasă a părții moldovenești (n.p.), pe lângă faptul că merg în teritoriu doar cu oameni (fără logistica necesară).

După constatarea numeroaselor acte de destabilizare a situației din Republica Centrafricană, Consiliul de Securitate al ONU a adoptat la 6 decembrie 2013 Rezoluția 2127 care prevede începerea operațiunii Sangaris, în scopul stabilirii și menținerii păcii în regiunea centrafricană. Franța este singura țară care se află la moment în teritoriu, însă are nevoie de sprijinul financiar, umanitar și militar al statelor europene.

Federația Rusă ajută ”umanitar” Transnistria din contul Republicii Moldova

  Nu este un secret că Federația Rusă susține politic, militar și financiar regiunea transnistreană. Subvențiile rusești sunt deseori sub forma unor ajutoare umanitare , adăugiri la pensii și salarii, prețuri scăzute la combustibil și gaze naturale.

  

Cea mai importantă subvenție indirectă, acordată regiunii transnistrene, de către Federația Rusă, constituie gazul rusesc. Concernul rus ”Gazprom” deține pachetul majoritar de acțiuni a companiei moldovenești ”MoldovaGaz”, deci are un monopol pe vânzările și distribuirea gazelor în Republica Moldova, inclusiv Transnistria[1].

Volumul total de gaze naturale livrate către compania ”MoldovaGaz” este distribuită și companiei ”Tiraspoltransgaz”, care se ocupă de distribuția de gaze în regiunea transnistreană. Compania transnistreană vinde gazul obținut consumatorilor casnici și industriali sub prețul pieței, generând pierderi uriașe pentru ambele companii din Republica Moldova. Banii colectați de la consumatorii de gaze din Transnistria, nu sunt transferați la ”MoldovaGaz” sau ”Gazprom”, ci sunt cheltuiți de către autoritățile secesioniste[2]. 

Republicii Moldova fiind transferate doar obligațiile de plată a datoriilor pentru consumul de gaze din regiunea transnistreană, și aceasta, pentru că: ”dacă Chișinău nu recunoaște Tiraspolul, atunci datoriile pentru consumul de gaze naturale a Transnistriei revin Moldovei, care trebuie achitate”[3], declarație făcută de către reprezentantul special al Federației Ruse pentru Transnistria, Dmitri Rogozin, în cadrul unei vizite oficiale la Chișinău cu ministrul economiei, Valeriu Lazăr.

  

Nicu Popescu, consilier principal de stat responsabil pe probleme de integrare europeană și relații externe a Republicii Moldova, și Leonid Litra, director adjunct la Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale ”Viitorul”, (I.D.I.S.), evidențiază în mod clar faptul că ”Gazprom-ul” este un intrument eficient prin intermediul căruia Federația Rusă ”alimentează” mișcarea secesionistă, promovând în același timp și interesele oligarhilor ruși care au afaceri în estul Republicii Moldova:”datoria în sine este un mod interesant de a sprijini Transnistria și a îmbogăți anumite persoane, atât în regiune, cât și în Rusia”[4].

Proaspătul lider de la Tiraspol, Evghenii Șevciuk declara în 2009, că ajutoarele Federației Ruse demonstrează: ”responsabilitatea și consecutivitatea (...) în probleme ce țin de apărarea și susținerea conaținalilor săi (...) oriunde ar locui ei”[5].

---

[1] Nicu Popescu, Leonid Litra, Transnistria: o reintegrare treptată, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale ”Viitorul”, 2012, p. 15. http://www.soros.md/files/publications/documents/Policy%20Brief_13_ro_ru_PRINT.pdf (accesat la 15.04.2013).

[2] Idem.

[3] Oksana Nesterova, Tri missii Dmitriya Rogozina, în ” Ekonomicheskoye obozreniye” Logos-press”, nr 15(943) din 20 aprilie 2012. http://logos.press.md/node/34164 (accesat la 13.04.2013).

[4] Nicu Popescu, Leonid Litra, op.cit., p. 14.

[5] *** Rusia va acorda ”ajutor umanitar” Transnistriei și în acest an. Comentează Evghenii Shevciuk, Nicu Popescu și Vladislav Kulminski. Imedia.md, Chișinău, Asociația pentru Politică Externă, 2009. http://www.ape.md/print.php?l=ro&idc=183&id=547 (accesat la 27.04.2013).

Contrabanda – afacere de „stat” pentru Transnistria

   O altă afacere de bază a regiunii transnistrene, una declarată a avea o “orientare socială” adică, mai bine spus, o susținere socială, privește frontiera comună de est a Republicii Moldova și Republica Ucraineană, segment de frontieră necontrolată de către autoritățile de la Chișinău. Contrabanda transfrontalieră constituie o sursă principală de venit și aprovizionare cu produse pentru consumul intern al Transnistriei dar și pentru re-export. 

Portul Odessa

Portul Ilyichevsk

Schema comercială de re-export este destul de profitabilă, dar luând în calcul poziția geografică a Republicii Moldova și vecinii acesteia, este o afacere destul de dăunătoare. Comercianții transnistreni importă bunuri în regiune din porturile ucrainene: Odessa și Ilichiivsk fără plata taxelor vamale către Ucraina. Odată ajunse la destinație, aceste mărfuri sun re-exportate către aceeași Ucraina și peste „granița” internă, pe malul drept al Nistrului prin metode ilegale de tranzit: pe câmpuri în Ucraina, pe râu în partea de vest a Republicii Moldova sau de multe ori prin mituirea ofițerilor vamali pentru a evita plata taxelor vamale moldovenești și ucrainene și T.V.A.-ul datorat. 

Afacerea frontalieră generează profituri enorme pentru regiunea transnistreană în care T.V.A. nu există iar taxele vamale diferă de la un importator la altul[1]. Importul și re-exportul bunurilor în regiunea transnistreană este monopolizat de către grupul Sheriff, doar această companie deține dreptul de import. Antreprenorii mici sunt supuși să plătească taxe vamale duble față de compania Sheriff, care se află într-o relație strânsă cu clanul Smirnov, sub autoritate cărora se află instituția vamală a “republicii”[2].

Compania Sheriff reprezintă mai mult decât o întreprindere comercială, creată în decursul anului 1990 de către doi ex-ofițeri a serviciilor speciale sovietice, Vikor Gushan și Ilya Kazmaly, compania domină toate ramurile comerțului transnistrean. Această activitate antreprenorială a fost susținută de către familia liderului separatist, Igor Smirnov, drept dovadă e faptul că grupul Sheriff a fost scutit de plata impozitelor către bugetul de ”stat” și taxe vamale. În prezent această companie deține numeroase rețele de comerț cu amănuntul și cu ridicata, cazinouri, stații de alimentare și posturi TV, saloane auto, Sheriff a monopolizat telecomunicațiile din regiune fiind unicul operator de telefonie mobilă “Interdnestrcom”, a construit un complex de sport pentru echipa de fotbal cu același nume ”F.C. Sheriff” Tiraspol, estimat la 120 mln USD, unicul stadion din Republica Moldova, compatibil cu Regulamentului UEFA[3]. Sheriff a devenit un stat în stat[4]. Băștinașii ambelor maluri au dat o denumire proprie „R.M.N.” numind-o “Respublika Sheriff” adică “Republica Sheriff” [5].

---

[1] Ruxandra Alexianu, op.cit., p. 15.

[2] Ibidem, p. 16.

[3] Eugen Jomir, Implicațiile economice în Transnistria, în “Constelații ieșene”, anul II, nr.2(6), 2007, p. 12.

[4] Ibidem.

[5] Daria Isachenko, Kaus Schichte, op. cit., p. 22.

Programul transnistrean de privatizare și dreptul de proprietate al Republicii Moldova

   Procesul de privatizare în regiunea transnistreană a demarat cu întârziere în comparație cu restul Republicii Moldova, manifestându-se la o scară mai mică, cuprinzând în mare măsură sectorul terțiar. Începând cu anul 2002, fenomenul privatizării în regiune a luat amploare din cauză că, tânăra republică avea nevoie de o stabiliate economică și o de un buget propriu, primordial pentru o entitate politică în devenire[1]. 

Dacă până în 2002, 51% din proprietatea întreprinderii privatizate erau transferate cu titlu gratuit către membrii colectivelor de muncă cu dreptul de răscumpărare, atunci după 2002, liderii de la Tiraspol au elaborat un concept mai profitabil care se aplica după principiul: ”Cine are bani, acela devine stăpân”[2] pentru a acoperi deficitul bugetar și al fondului de privatizare. 

Bineînțeles, cele mai profitabile fabrici și uzini de pe malul stâng al Nistrului  au fost preluate de către persoanele de afaceri din Federația Rusă la un preț avantajos, atât pentru investitori cât și pentru liderii separatiși: Uzina de Ciment și Uzina Metalurgică Moldovenească de la Râbnița (7 mln USD) au fost înstrăinate companiei “METALLOINVEST”, al miliardarului rus, Alisher Usmanov, Centrala Hidroelectrică de la Dnestrovsk[3], (29 mln USD) și C.E.R.S. Moldovenească de la Cuciurgani aparțin companiei rusești “INTER RAO EFS”, directorul general al acestei companii, Boris Kovalciuk, este fiul unui dintre prietenii apropiați ai lui Vladimir Putin[4]. Întreprinderi construcții de mașini, industria ușoară și cea alimentară din Tiraspol, Tighina, Dubăsari și Grigoriopol la fel au fost supuse înstrăinării[5]. Agenții economici din Federația Rusă au obținut 100% din capitalul social al hidrocentralei de la Dubăsari, 100% din capitalul statuar al centrului de radiofuziune, echipamentul căruia a fost folosit pentru a bruia emisiunile posturilor occidentale în perioada sovietică[6].      

  

Râbnița sau Râmnicioara cum era numit acest oraș în perioada interbelică de către basarabeni, constiuie în prezent cel mai important centru economic al regiunii transnistrene, aici sunt amplasate Uzina de Ciment și Uzina Metalurgică Moldovenească care în prezent furnizează peste 60% din exportul legal, ceea ce constituie 50% din taxe și impozite prevalate către bugetul “R.M.N.”[7]. Federația Rusă s-a implicat substanțial în procesul de privatizare a proprietății regiunii transnistrene din motive de siguranță și protejare a drepturilor de proprietate în cazul reîntregirii teritoriale a Moldovei și datorită “prețurilor mici pentru consumul de gaz și energie electrică” [8], cheltuieli trecute în contul de datorii a Republicii Moldova[9]. Forma privatizării este de o importanţă majoră pentru conducerea ”RMN” şi ei nu doresc ca bogăţiile Transnistriei să fie trimise în Chişinău. În această situaţie nu este surprinzător că în perioada controlului efectiv asupra Transnistriei conducerea ”R.M.N.” s-a ocupat de privatizarea şi convertirea prin alte metode a ceea ce era odată proprietatea statului moldovenesc în regiune. Republica Moldova respinge aceste privatizări şi a adoptat o lege care prevede că toate privatizările din Moldova (inclusiv Transnistria) trebuie să fie aprobate de parlamentul Moldovei[10]. Vânzarea activelor nu este permisă de dreptul ocupaţiei sau regulile de uzufruct. În timp ce activele militare pot fi distruse, iar alte active pot fi utilizate pentru bunăstarea populaţiei, sechestrarea şi vînzarea proprietăţii – private sau publice – sunt interzise explicit. Programul de privatizare al ”R.M.N.” este astfel extrem de dificil de justificat. Orice parte privată care participă în acest program în calitate de cumpărător o facă pe  propriul risc[11].

---

[1] Anatoly Gudym, Vladislav Kutyrkin, Galina Shelari, Transnistrian Economy: Initiatives and Risks, Chișinău, Center for Strategic Studies and Reforms, 2003, p. 6.

[2] Alexandru Postică, Dreptul de proprietate în regiunea transnistreană a Republicii Moldova, Chișinău, Editura Promo-Lex, 2010, p.20-21.

[3] Centrala Hidroelectrică de la Dnestrovsk este una dintre cele mai mari centrale electrice din Europa de Est. Capacitatea energetică a centralei este de 2520 mwt, pentru comparație,necesitatea maximă a întregului  sistem energetic al Republicii Moldova constituie 1200 mwt.

[4] Nicu Popescu, Leonid Litra, op.cit. 2012, p. 15; Nicu Popescu, Andrew Wilson, The limit of Enlargement-Lite: European and Russian power in the troubled neighbourhood, Londra, Consiliul European pentru Relații Externe, 2009, p. 32.

[5] Gudim Anatol, Privatization in Transnistria: Risck and Profit, Chișinău, Center for Strategic Studies and Reforms, 2004,  http://www.cisr-md.org/reports/cont-transn-dec04.html (accesat la 22.03.2013).

[6] Alexandru Postică, op.cit., p. 21.

[7] Ruxandra ALEXIANU, op.cit., p. 15.

[8] ***,Evolyutsiya ekonomiki Pridnestrov’ya : kriticheskaya otsenka, Center for Strategic Studies and Reforms p. 9 http://www.cisr-md.org/pdf/0111%20Transnistria_Report_En_Final%20RUS.pdf (accesat la 22.03.2013). (Transliterarea lucărilor din limba rusă s-a efectuat conforrm standartelor internațonale – International Organization of Standartization (ISO) )

[9] Pentru exemplu, prorietarul celor două uzine de la Râbnița, multimiliardarul rus, Alisher Usmanov, deține firma Factoring-Finance, care a semnat un contract cu Gazprom în 2006, prin care Alisher Usmanov a primit dreptul de recuperare a datoriilor pe gaz al Republicii Moldova pentru regiunea transnistreană, estimată la 3 miliarde de dolari (prezent). Dacă Republica Moldova nu va achita toate datoriile pe gaz atunci probabil ar putea pierde toate activele gaziere.

[10] Mark A. Meyer, Dezghețarea unui conflict înghețat: Aspecte legale ale crizei separatiste din Moldova, New York, Asociația Avocaților Orașului New York, 2008, p. 52.

[11] Ibidem, p. 56.

Criza transnistreană. Cum o vede România?

În ceea ce privește criza transnistreană, România și Republica Moldova au o viziune unanim acceptată în ceea ce ține de derularea evenimentelor și consecințele pe termen mediu și lung pe care le provoacă acest pseudo-stat.

Divergențele,însă, apar la capitolul soluționare a crizei transnistrene. Atât Republica Moldova, cât și România (implicit Uniunea Europeană) percep cea mai oportună cale de soluționare ca fiind modelul cipriot. Un model care face din Republica Moldova, un stat integrat în Uniunea Europeană fără regiunea estică, dezvoltat și avansat din punct de vedere economic, care ar putea atrage, mai ușor, opinia publică transnistreană de partea ei în scopul reîntregirii teritoriale.

Exact aici apar și difernețele de opinie. Dacă Republica Moldova își dorește, bineînțeles o reîntregire teritorială sub semnul unui stat unitar (ceea ce e foarte puțin probabil), atunci comunitățile europene văd reîntregirea teritorială a Republicii Moldova în formă federalizată, la care Republica Moldova se aliniază în totalitate, doar că noțiunea de federație este percepută diferit de cele două tabere implicate în procesul de soluționare a crizei transnistrene.

Nu-i secret că, Federția Rusă la fel ca și Uniunea Europeană văd această reîntregire sub formă de federație. doar că europenii văd un stat federal moldovenesc în care Transnistria întră în componența Republicii Moldova, iar rușii văd un stat federal moldovenesc în care Republica Moldova intră în componența Transnistriei.

Plan de soluționare	S.U.A. – U.E. – R. Moldova	F.Rusă – Ucraina - Transnistria
Reîntregire teritorială	Integarare Europeană + Federație	Integrare euroasiatică + Federație
Federalizare	R. Moldova + Transnistria (europenizarea transnistriei)	Transnistria + R.Moldova (transnistrizarea moldovei)

Securitatea sectorului economic. Transnistria – în absența unei ”disciplini” economice

Economia regiunii transnistrene, este pe cât de viabilă pe cât și expusă unor riscuri de instabilitate. Pe parcursul celor 20 de ani de secesiune, economia transnistreană a avut o perioadă de tranziție de la o economie centralizată către o economie de piață mai puțin diversificată ca în restul statelor ex-sovietice, dar care,  a reușit, pe lângă împrumutarea unor scheme comerciale din exterior și implimentarea unor proprii strategii de know-how, specifice regiunii. 

  Baza economică a „R.M.N.” se fundamentează pe trei strategii[1] de importanță cu care operează “statul” autoproclamat și anume:

1. Privatizări/vânzări a bunurilor patrimoniale – profit pe termen scurt;

2. Exploatarea frontierilor/ afaceri de tranzit – profit pe termen lung. 

3. Ajutoare externe: financiare și energetice (de la Federația Rusă) – profit constant

---

[1] Daria Isachenko, Kaus Schichte, op. cit., p. 23-26.

Transnistria. Securitatea societală ”moldovenească” – vulnerabilitate la adresa latinității (românității)

   În sistemul internațional actual, securitatea societală se referă la abilitatea societății de-ași prezerva caracteristice esențiale, definitorii, în condiții de instabilitate și evoluție perpetuă a patern-urilor tradiționale de limbă, cultură, asociere și de indentitatea națională, religioasă și de obiceiuri[1]. Pentru comparație, securitatea văzută ca un concept general, se referă la libertatea de a răspunde amenințărilor și riscurilor de orice natură, pe când securitatea societală se referă, la situațiile în care societățile percep o amenințare la adresa identității[2] .   

  

Pentru că se adresează direct individului, drepturile omului constituie unul din principalele elemente ale așa-numitei libertate de a trăi în demnitate. În ceea ce privește conceptul statului de drept în sine, această libertate este aproape inexistentă în Transnistria, ar fi de mirare pentru a nu vedea încălcări ale drepturilor omului comise de autoritățile separatiste din Republica Moldova pe teritoriul pe care-l controlează. După 1992, folosirea torturii nu a încetat să asigure stabilitatea regimului și persecutarea politică a adversarilor.

 Departamentul de Stat al S.U.A. a raportat în 2003 că autoritățile transnistrene au continuat sa utilizeze tortura, arestul și detenția arbitrară. Condițiile de detenție din Transnistria au rămas aspre, iar etnicii moldoveni încarcerați de către autoritățile separatiste au rămas în închisoare în ciuda acuzațiilor unor organizații internaționale care demonstrează că procesele contra acestora au fost părtinitoare și nelegale. Grupurilor pentru drepturile omului nu li s-a permis să viziteze prizonieri în Transnistria[3].

 Așa cum a fost deja spus, disensiunile dintre  Chișinău și Tiraspol au fost inițial provocate din cauza statutului limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S.M. Utilizarea limbii române scrise cu alfabetul latin în schimbul limbii ”moldovenești” scrisă cu litere chirilice, a declanșat premisa mișcărilor secesioniste. Și, de fapt, situația nu este satisfăcătoare în ceea ce privește protecția drepturilor minorităților din Republica Moldova de a folosi propria limba cu alfabetul latin. Fenomenul nu este unul marginal, în măsura în care etnicii moldoveni  constituie o treime din populația Transnistriei (mai ales în Dubăsari și Grigoriopol), în conformitate cu recensământul din ”R.M.N.” din 2004. 

Paradoxal, etnicii moldoveni reprezintă proporțional cel mai mare grup etnic din toată Transnistria. Cu toate acestea, în regiune, doar șase școli folosesc în curriculum, alfabetul latin pentru limba ”moldovenească”(română), celelalte școli moldovenești folosesc alfabetul chirilic. S-au făcut toate eforturile pentru a intimida profesorii și a descuraja familiile să-și trimită copiii la aceste școli, negând orice finanțare publică. Ca urmare, la Tiraspol, 800 de copii sunt  împărțiți în nouă săli de clasă, cu echipament redus. Nici ajutorul materialelor U.N.H.C.R., nici advocacy – ul din partea O.S.C.E.-ului față de regimul separatist nu a fost suficient pentru a proteja dreptul locuitorilor Transnistriei de a învăța în limba și alfabetul cu care doresc[4]. 

   Autoritățile ”R.M.N.” continuă să persecute distincțiile identitare a etnicilor moldoveni și vizează înlocuirea acestora cu o nouă populație ”transnistreană”. Se urmărește rescrierea evenimentelor istorice și crearea deliberată a unui sistem reprezentativ anti-moldovenesc și unul pro-rus[5]. Sistemul de învățământ din regiunea transnistreană acționează ca o mașină de propagandă, alimentată cu evenimentele conflictului moldo-rus din 1992, în care se pretinde că moldovenii ar fi început ostilitățile pe Nistru[6]. 

   Înaltul comisar al O.S.C.E. pentru minorităţi naţionale, Rolf Ekeus, a calificat o astfel de politică printr-un termen care s-a impus în limbajul de specialitate - cel de epurare lingvistică. El a catalogat în acest fel politica autorităţilor transnistrene faţă de şcolile moldoveneşti cu predare în limba română pe baza grafiei latine din Transnistria, la 15 iulie 2004, după ce  miliţia  şi  trupele  speciale  transnistrene  au  ocupat  cu  forţa  clădirea  școlii  nr.  20 „Lucian Blaga“ din Tiraspol[7].

   În consecință, autoritățile de la Tiraspol, au creat ceea ce numea Anderson Benedict – ”comunitate imaginară”, în curs de dezvolatare a unui patriotism specific transnistrean care condamnă identitatea moldovenească cu toate că-i poartă numele[8].

---

[1] Ion Pâlșoiu, Studii de securitate, Craiova, Editura Autograf MJM, 2010, p.34.

[2] Idem.

[3] Florent Parmentier, La Moldavie: construction et viabilité d’un État-nation, Paris, Institutul de științe publice, 2003, p. 78.

[4] Felix Buttin, A human security perspective on Transnistria reassessing the situation within the ”Black hole of Erope”, în  ”Human Security Journal”, februarie, 2007, p. 24.

[5] Ibidem, p. 24-25.

[6] A se vedea: Vladislav Shurygin, Belaya kniga PMR, Moscova, Editura Regnum, 2006, http://www.vspmr.org/Upload/File/white-book.pdf (accesat la 2.04.2013).

[7] Mihai Grecu, Anatol Țăranu, Politica de epurare linvistică în Transnistria, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2005, p. 7.

[8] Félix Buttin, art.cit., p. 25.