Transnistria. Securitatea societală ”moldovenească” – vulnerabilitate la adresa latinității (românității)

   În sistemul internațional actual, securitatea societală se referă la abilitatea societății de-ași prezerva caracteristice esențiale, definitorii, în condiții de instabilitate și evoluție perpetuă a patern-urilor tradiționale de limbă, cultură, asociere și de indentitatea națională, religioasă și de obiceiuri[1]. Pentru comparație, securitatea văzută ca un concept general, se referă la libertatea de a răspunde amenințărilor și riscurilor de orice natură, pe când securitatea societală se referă, la situațiile în care societățile percep o amenințare la adresa identității[2] .   

  

Pentru că se adresează direct individului, drepturile omului constituie unul din principalele elemente ale așa-numitei libertate de a trăi în demnitate. În ceea ce privește conceptul statului de drept în sine, această libertate este aproape inexistentă în Transnistria, ar fi de mirare pentru a nu vedea încălcări ale drepturilor omului comise de autoritățile separatiste din Republica Moldova pe teritoriul pe care-l controlează. După 1992, folosirea torturii nu a încetat să asigure stabilitatea regimului și persecutarea politică a adversarilor.

 Departamentul de Stat al S.U.A. a raportat în 2003 că autoritățile transnistrene au continuat sa utilizeze tortura, arestul și detenția arbitrară. Condițiile de detenție din Transnistria au rămas aspre, iar etnicii moldoveni încarcerați de către autoritățile separatiste au rămas în închisoare în ciuda acuzațiilor unor organizații internaționale care demonstrează că procesele contra acestora au fost părtinitoare și nelegale. Grupurilor pentru drepturile omului nu li s-a permis să viziteze prizonieri în Transnistria[3].

 Așa cum a fost deja spus, disensiunile dintre  Chișinău și Tiraspol au fost inițial provocate din cauza statutului limbilor vorbite pe teritoriul R.S.S.M. Utilizarea limbii române scrise cu alfabetul latin în schimbul limbii ”moldovenești” scrisă cu litere chirilice, a declanșat premisa mișcărilor secesioniste. Și, de fapt, situația nu este satisfăcătoare în ceea ce privește protecția drepturilor minorităților din Republica Moldova de a folosi propria limba cu alfabetul latin. Fenomenul nu este unul marginal, în măsura în care etnicii moldoveni  constituie o treime din populația Transnistriei (mai ales în Dubăsari și Grigoriopol), în conformitate cu recensământul din ”R.M.N.” din 2004. 

Paradoxal, etnicii moldoveni reprezintă proporțional cel mai mare grup etnic din toată Transnistria. Cu toate acestea, în regiune, doar șase școli folosesc în curriculum, alfabetul latin pentru limba ”moldovenească”(română), celelalte școli moldovenești folosesc alfabetul chirilic. S-au făcut toate eforturile pentru a intimida profesorii și a descuraja familiile să-și trimită copiii la aceste școli, negând orice finanțare publică. Ca urmare, la Tiraspol, 800 de copii sunt  împărțiți în nouă săli de clasă, cu echipament redus. Nici ajutorul materialelor U.N.H.C.R., nici advocacy – ul din partea O.S.C.E.-ului față de regimul separatist nu a fost suficient pentru a proteja dreptul locuitorilor Transnistriei de a învăța în limba și alfabetul cu care doresc[4]. 

   Autoritățile ”R.M.N.” continuă să persecute distincțiile identitare a etnicilor moldoveni și vizează înlocuirea acestora cu o nouă populație ”transnistreană”. Se urmărește rescrierea evenimentelor istorice și crearea deliberată a unui sistem reprezentativ anti-moldovenesc și unul pro-rus[5]. Sistemul de învățământ din regiunea transnistreană acționează ca o mașină de propagandă, alimentată cu evenimentele conflictului moldo-rus din 1992, în care se pretinde că moldovenii ar fi început ostilitățile pe Nistru[6]. 

   Înaltul comisar al O.S.C.E. pentru minorităţi naţionale, Rolf Ekeus, a calificat o astfel de politică printr-un termen care s-a impus în limbajul de specialitate - cel de epurare lingvistică. El a catalogat în acest fel politica autorităţilor transnistrene faţă de şcolile moldoveneşti cu predare în limba română pe baza grafiei latine din Transnistria, la 15 iulie 2004, după ce  miliţia  şi  trupele  speciale  transnistrene  au  ocupat  cu  forţa  clădirea  școlii  nr.  20 „Lucian Blaga“ din Tiraspol[7].

   În consecință, autoritățile de la Tiraspol, au creat ceea ce numea Anderson Benedict – ”comunitate imaginară”, în curs de dezvolatare a unui patriotism specific transnistrean care condamnă identitatea moldovenească cu toate că-i poartă numele[8].

---

[1] Ion Pâlșoiu, Studii de securitate, Craiova, Editura Autograf MJM, 2010, p.34.

[2] Idem.

[3] Florent Parmentier, La Moldavie: construction et viabilité d’un État-nation, Paris, Institutul de științe publice, 2003, p. 78.

[4] Felix Buttin, A human security perspective on Transnistria reassessing the situation within the ”Black hole of Erope”, în  ”Human Security Journal”, februarie, 2007, p. 24.

[5] Ibidem, p. 24-25.

[6] A se vedea: Vladislav Shurygin, Belaya kniga PMR, Moscova, Editura Regnum, 2006, http://www.vspmr.org/Upload/File/white-book.pdf (accesat la 2.04.2013).

[7] Mihai Grecu, Anatol Țăranu, Politica de epurare linvistică în Transnistria, Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2005, p. 7.

[8] Félix Buttin, art.cit., p. 25.