Economia regiunii transnistrene, este pe cât
de viabilă pe cât și expusă unor riscuri de instabilitate. Pe parcursul celor
20 de ani de secesiune, economia transnistreană a avut o perioadă de tranziție
de la o economie centralizată către o economie de piață mai puțin diversificată
ca în restul statelor ex-sovietice, dar care,
a reușit, pe lângă împrumutarea unor scheme comerciale din exterior și
implimentarea unor proprii strategii de know-how,
specifice regiunii.
Baza economică a „R.M.N.” se fundamentează pe trei
strategii[1] de
importanță cu care operează “statul” autoproclamat și anume:
1. Privatizări/vânzări a bunurilor patrimoniale – profit pe termen scurt;
2. Exploatarea frontierilor/ afaceri de tranzit – profit pe termen lung.
3. Ajutoare externe: financiare și energetice
(de la Federația Rusă) – profit constant
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu