Puterea poporului într-un stat democratic

Puterea poporului într-un stat democratic

Suntem obișnuiți cu ideea că într-un stat democratic există și funcționează principiul separației puterii în trei branșe distincte:

1. Puterea legislativă (Parlamentul);
2. Puterea executivă (Președintele și Guvernul);
3. Puterea judecătorească (Curțile de Judecată).

Până aici totul pare corect la prima vedere, dar cum să înțelegem faptul că pe parcursul unui ciclu de viață a statului, pe arena politică apar și alte puteri care se declar, a patra putere și respectiv a cincea putere în stat, după cum urmează:

      

      4. Puterea ecleziastică (Biserica);

      5. Puterea media (Mass-media).

Însă, pornind de la noțiunea de democrație care desemnează puterea poporului,[1] atunci de ce este omisă din ecuație puterea acestuia, în timp ce, din manifestarea dreptului poporului la vot decurg primele trei puteri, iar din voința poporului ”rezistă” celelalte două?

Privind din această perspectivă putem afirma că în stat, sunt de fapt, șase puteri și nu cinci, iar tabloul vizual al separației puterii în stat trebuie să arate astfel:

Din schema de mai sus se poate observa cu ochiul liber importanța și puterea poporului  ierarhic superioară celorlalte puteri.

• Puterea poporului constă în dorința acestuia.

Poporul este puterea supremă, doar poporul poate crea statul, înainte de a se crea un stat, există o singură putere – poporul. În aceceste condiții, poporul își rezevă dreptul de a-și dori sau de a nu-și dori ceva, adică de a-și exprima asentimentul sau dezacordul privitor la modelul de organizare a întregii societății (ex. Poporul decide prin ”da” sau ”nu”  limba de stat, forma de guvernământ, cu care națiune să se unească, de care națiune să se desprindă)[2]. În esență, orice popor își dorește continuitate, să reziste cât mai mult timp și pentru acest obiectiv are nevoie de trei lucruri esențiale: 1. bunăstare materială; 2. dezvoltare culturală și spirituală; 3. securitate. Dacă prima necesitate ține exclusiv de atribuțiile reprezentanților aleși: (Parlament, Președinte, Guvern, Curți de Judecată), atunci cea de-a doua necesitate cade sub incidența celorlalte două puteri care au câștigat putere din încrederea pe care o acordă poporul. Securitatea este asigurată de toate cele șase puteri în stat.

•  Slăbiciunea poporului constă în reprezentanții acestuia.

Cu toate că poporul are cea mai impunătoare putere, în comparație cu celelalte puteri derivate, are și cele mai puține atribuții. Maurice Hauriou, ”părintele fondator„ actualei Constituții franceze spunea despre puterea poporului: ”Ca putere ce exprimă suveranitatea este prima, ca putere de guvernământ este ultima”,[3]ceea ce presupne că poporul nu poate interveni direct ci doar prin intermediul reprezentanților aleși: (Parlament, Președinte, Guvern sau Curți de Judecată). Intervenția directă a poporului este greu de întreprins dar nu este și imposibilă, deseori o asemenea intervenție are drept rezultat dizolvarea parlamentului, guvernului și instituției președintelui sau în cel mai rău caz se soldează cu pagube materiale și pierderi omeneși, pe care poporul și le asumă pe propriul său cont.

Pentru a-și asigura cele trei necesități, poporul a împărțit puterea în șase ”bucăți” și a înzestart separat, șase grupuri de oameni cu puteri depline de acționa într-un anumit domeniu:

Poporul – ar trebui să muncească și să agonisească resurse;

Parlamentul – ar trebui să creeze ordinea și bunăstarea;

Președintele și Guvernul – ar trebui să execute și să asigure ordinea și bunăstarea;

Curțile de Judecată – ar trebui să verfice ca această ordine și bunăstare să fie creată și asigurată conform voinței poporului (conform Constituției);

Biserica – ar trebui să aducă linște sufletească și spirituală;

Mass-media – ar trebui să informeze transparent, corect și nesilită de nimeni despre tot ce se petrece în cadrul unui stat cât și în afara acestuia.

Apel către toate puterile din stat derivate din puterea poporului!

Nu subestimați și nu ”trucați” voința și forța poporului. Dacă doriți continuitate politică, nu trebuie decât să asigurați oamenilor cele trei necesități indispensabile: 1. bunăstare materială; 2. dezvoltare culturală și spirituală; 3. securitate, restul noi vom dobândi singuri. Oamenii așteaptă de la voi doar un imbold, o pornire, exact ca pasărea care se învață a zbura. Creați doar condiții favorabile dacă doriți să zburăm în stol. Nu uitați, de zborul nostru depinde și zborul vostru.

---

[1] Democrația (în traducere literală „conducere de către popor”, din grecescul δημοκρατία - demokratia, de la demos, „popor” + kratos, „putere”)

[2] Mă refer aici la o națiune consolidată istoric și nu la o minoritate națională care pretinde părți din teritorii ce nu-i aparțin din punct de vedere istoric (A se vedea: minoritatea maghiară din România, minoritatea găgăuză din Republica Moldova ș.a.).

[3] Dan Claudiu Dănișor, Drept constituțional și instituții politice. Vol. I. Teoria generală, București, Editura C.H. Beck, 2007, p. 337.