Criza transnistreană în contextul securității europene
Republica Moldova este un stat ”falimentar” din Europa
prins într-o criză de suveranitate din moment ce a pierdut controlul asupra
unei porțiuni din teritoriul său și este în imposibilitate de a aplica uniform
legile sale, în spațiul în care de jure îi
aparține și este recunoscut de comunitatea internațională ca fiind parte a
acesteia. Drept urmare, în prezent, în Europa de
Răsărit, la 100 de km de granița Uniunii Europene, există o republică
autoproclamată – Transnistria, în cadrul unui stat ”slab” – Republica Moldova
care implică un complex de vulnerabilități la adresa securității regionale,
nociv atât pentru Uniunea Europeană cât și pentru creator – Federația Rusă.
Transnistria – ”bază înaintată” a
Federației Ruse, factor de destabilizare regională și parte din ”constelația” enclavelor, satelite Moscovei, pe lângă interesele
rusești, intră și sub incidența Politicii Europene de Vecinătatea, în
consecință Republica Moldova obține dublu statut: stat vecin european și zonă
de interes sporit al Federației Ruse.
Această criză de suveranitate a căpătat forma unui
”conflict înghețat” sau ”uitat” cum se obișnuiește a fi numit în majoritatea
cerecetărilor științifice, însă noi, ne propunem să privim situația de pe râul
Nistru, nu ca un conflict ci ca o criză, considerând că termenul de ”conflict”
este mult prea ”dur” și provocator în comparație cu realitatea existentă. Sintagma
de criză este valabilă oricărei stări de tensiune cunoscute în sistemul
internațional, contradicții politice, economice sau judiciare, oricăror
schimbări sau transformări ce au loc în perioade de timp foarte scurte, medii
sau destul de îndelungate[1].
Originea cuvântului criză pornește
din greaca veche. Verbul ”krinein” are
sensul de „a judeca”, „a separa”, „a decide”. Mai târziu, cu același sens de
judecată și decizie, cuvântul grec ”krisis”,
este preluat în latină ca ”crisis”[2]. Jean Louis Dufour susține, că din punct de
vedere etimologic, sintagma de ”criză” rezidă
din noțiunea de ”decizie” sau mai
bine spus, din, obligația de decizie, pentru că, o situație tensionată urmează
a fi catalogată drept criză, doar atunci când se simte nevoia de analizare și
de luare a unei decizii pentru ameliorarea stării de fapt[3].
Titlul studiului
nostru de caz, conține, nu din întâmplare sau dintr-un deziderat naiv, termenul
de ”criză”. Coordonatorul acestei
cercetări, profesorul Ion Pâlșoiu, a insistat asupra introducerii acestei
sintagme care definește etapa intermediară dintre pace și război, specific
relațiilor internaționale. La momentul de față, situația transnistreană capătă
forma unei crize periferice - (criză
de mai mică amploare și cu consecințe de mai mică importanță asupra ordinii
internaționale), care a trecut deja, de etapele
de escaladare: (pace, diferend, confruntare, conflict armat), aflându-se în
prezent (2013), în etapa de regres
care include (faza de detensionare și realizarea unei noi stabilități), adică
în situația în care este imperios necesar adoptarea unei decizii pe marginea
acestui subiect.
Am ales să fac o
cercetare ștințifică despre regiunea estică a Republicii Moldova (regiunea
transnistreană), din mai multe considerente. Cel mai important aspect ține de
interesul meu personal care mă implică spre cunoașterea proximității lângă care
m-am născut și locuiesc în prezent părinții mei[4] și
din dorința de a ”trișa”, fiindcă am aflat că, atunci când faci ceva ce-ți
place e egal cu nu a face nimic. Tema cercetării este de actualitate, atinge
problemele istoriei recente, mă preocupă deosebit de mult derularea
evenimentelor în acest spațiu, pentru că cunosc anumite aspecte din ”interior”
și nu din cărți. În altă ordine de ideii, tema respectivă atinge în întregime
materiile pe care le-am asimilat în
decurs de trei ani de facultate, este o temă nelimitată în abordări și
perspective, conținutul căruia nu a fost epuizat în întregime. Pentru o viziune
de ansamblu este necesar o informare la zi, pentru că problema transnistreană
generează noi și noi variabile care se impun în mod imperios în lucrarea
respectivă, îndeosebi pe fonul apropierii Chișinăului de Bruxelles, ceea ce
implică puternic nemulțumirile vădite din partea Federației Ruse.
Am structurat
lucrarea de licență pe trei planuri distincte. Primul capitol înfățișează un
cadru analitic de referință, necesar pentru înțelegerea dimensiunilor multiple
pe care le implică criza transnistreană, din dorința de a demonstra că mișcarea
separatistă din Republica Moldova a fost
dictată de oportunități și interese de moment și că nu există nici o premisă
etnică de a considera această problemă, una fără soluții, ci dimpotrivă au fost
înaintate o multitudine de propuneri de soluționare și au fost duse bătălii
diplomatice, în adevăratul sens al cuvântului, pentru a obține câștig maxim de
pe urma soluției fianale. Al doilea capitol abordează riscurile, vulnerabilitățile
și amenințările generate de un ”stat” nerecunoscut în cadrul uni alt stat
”falimentar” sau ”eșuat” cum este Republica Moldova.
Am simțit nevoia să
analizez problema lucrării în conformitate cu noiile viziuni asupra studiilor de securitate care presupune că, într-o lume
din ce în ce mai interconectată și mai civilizată, situațiile de tensiune,
conflict sau criză sunt abordate pe sectoare, în sensul că, în prezent, la
adresa securității oricărui stat, amenințările asimetrice sunt cu mult mai
eficiente și dăunătoare decât o intervenție militară sau atac nuclear. De accea
am încercat să nu insist prea mult pe dimensiunile militare a securității, ci
pe celelalte dimensiuni (nonmilitare)[5],
pentru că fiecare sector identifică anumite tipuri de interacțiune, spre
exemplu:
- sectorul social – relații de identitate colectivă, care implică sustenabilitatea tiparelor lingvistice, identitatea națională;
- sctorul economic – relații comerciale, accesul la resurse, finanțe și piețe de desfacere;
- sectorul politic – relații de autoritate, stabilitatea sistemelor de guvernare;
- sectorul energetic – relații de interdependență energetică, resurse alternative de energie.
Al treilea capitol analizează problema transnistreană în
lumina confruntărilor geopolitice dintre Federația Rusă și Alianța
euro-atlantică, această abordare are o doză proprie de originalitate, deoarece
problemele statelor nerecunocute din fostul spațiu sovietic, de obicei, sunt
privite în lumina relațiilor dintre Marile Puteri, adică, în ceea ce privește
confruntarea geopolitică dintre Federația Rusă și Alianța Euro-Atlantică. Republica Moldova este caracterizată drept o „țară tampon”
între două priecte geopolitice majore: proiectul euro-atlantic (sub egida
N.A.T.O. și U.E.) și proiectul euro-asiatic (sub egida Federației Ruse).
Criza Transnistreană reprezintă drumul unde se
intersectează interesele unei Uniuni Europene lărgite și încrezătoare, și
dezideratele ”imperialiste” a succesoarei Uniuni Sovietice aflată încă în
derivă și defensivă. Chestiunea transnistreană reprezintă un diferend
artificial, tipic celorlalte crize din spațiul ex-sovietic având la origini
același scenariu: escaladare militară – intervenție externă – încetarea focului
sub auspiciile trupelor de menținere a păcii (rusești) – mini crize provocate
periodic între cele două părți[6].
Pe parcursul lucrării o să întâlnim o sumedenie de sintagme prinse în
ghilimele, asta pentru că în opinia noastră, extensiile și consecințele unui
fenomen fals (”republică” separatistă ), nu poate poate avea nici o doză de
legitimitate, pentru că, precum afirma un medic dac: ”dacă un întreg este bolnav,
partea nu poate fi sănătoasă”.
Scopul acestei
cercetări este de a identifica în ce măsură criza transnistreană afectează
securitatea în Europa și care sunt măsurile întreprinse atât de Uniunea
Europeană cât și de Federația Rusă pentru soluționarea definitivă a
diferendului nistrean. Când fac referire la
securitatea europeană nu mă refer în mod implicit doar la Uniunea
Europeană ci la toate statele de pe ”bătrânul continent”, inclusiv și la
Federația Rusă, cu toate că aceasta din urmă insinueză că ține sub control
regiunea dincolo de Nistru, grupările criminale de la Tiraspol care au sub
stăpânire cel mai mare depozit cu armament periculos din Europa în satul
Colbasna, și o afcere profitabilă numită ”Republica Moldovenească Nistreană” cu
aproximativ 500 de mii de angajați (atât constituie populația Transnistriei),
au o influență egală cu liderii de la Kremlin. Dorim să evidențiem consecințele
negative generate de această criză nistreană, care au un impact transfrontalier
și nu doar unu local cum se consideră a fi. Credem că regiunea transnistreană
este un caz aparte și trebuie soluționat corespunzător unui plan aparte și nu
conform unui proiect universal cum se dorește la Moscova.
Am luat în
calcul că Republica Moldova este un stat european și face parte din civilizația
istorică europenă, o peninsulă a latinității care stă de strajă față-n față cu
panslavismul rusesc, la fel cum afirma Jose Manuel Barroso la Chișinău, în
2012, că s-a simțit în Republica Moldova ca acasă și a putut să înțeleleagă
limba română fără traducere și că suntem foarte apropiați, fiind un semn de bun
augur pentru viitorul european al Republicii Moldova și pentru procesul de
soluționare a crizei transnitrene, pe care Chișinăul nu-l poate abandona chiar
dacă ar dori pentru că este de datoria Republicii Moldova să asigure conaționalilor
săi, libertatea de a trăi în demnitate, indiferent de malurile unui râu sau
orice altă graniță naturală sau administrativă, astfel Chișinăul demonstrând că
nu are nevoie doar de o porțiune de pământ, ci de o securitate eonomică,
politică și socială comună care să contribuie la prosperitatea și dezvoltarea
proprie dar și a securității regionale în întregime.
Diferendul din
raioanele estice ale Republicii Moldova, cunoscut ca și criza transnistreană,
constituie un caz aparte și diferit față de celelalte crize secesioniste din
spațiul ex-sovietic: Georgia (Abhazia și Osetia de Sud); Azerbaidjan
(Nagorno-Karabah). Din prisma poziției geopolitice a Republicii Moldova, care
este un stat european, la fel și diferendul transnistrean a fost apreciat de
către ex-ministru de externe român, Adrian Cioroianu, ca fiind ”cel mai european dintre ”conflictele
înghețate””[7], ceea ce inoculează o doză de încredere
că disputa transnistreană este cel mai ”soluționabil”[8]
diferend dintre cele enumerate mai sus. Acest optimism privind o eventuală
soluționare pornește de la faptul că în raport cu ”conflictele înghețate” din
sudul Caucazului, cât și comparativ cu disputele din Kosovo sau Cipru,
mișcările secesioniste transnistrene nu poartă un caracter etnic, ci mai
degrabă au fost motivate din considerente politico-economice[9].
[4]
Sunt domiciliat în raionul Rezina, orășel de pe malul Nistrului, învecinat cu
orașul transnistrean Râbnița sau Râmnicioara (cum era numit în perioada
interbelică când ”moldovenii țineau strajă pe Nistru”), în sectorul de nord a Zonei de Securitate,
[5] Barry Buzan, Ole Wæver, Jaap de Wilde, Securitatea. Un nou cadru de analiză, Cluj-Napoca,
Editura CA Publishing, 2011, p. 22
[6] ***
Transnistria. Evoluția unui conflict
înghețat și perspective de soluționare, Institutul Ovidiu Șincai,
București, 2005, p.3. http://www.fisd.ro/PDF/mater_noi/Raport_Transnistria.pdf
(accesat la 20.04.2013).
[7]
Adrian Cioroianu, Geopolitica Matrioșkăi.
Rusia postsovietică în noua ordine mondială, București, Editura Curtea
Veche, 2009, p. 270.
[8]
Nicu Popescu, Leonid Litra, Transnistria:
o reintegrare treptată, Institutul pentru Dezvoltare și Inițiative Sociale
”Viitorul”, 2012, p. 6.
[9]
Pierre Jolicoeur, Aurélie Campana, “Conflits
gelés” de l’ex-URSS.Débats théoretiques et politiques, în vol. Etudes internationales,
Vol. 40. Nr.4, 2009, p. 504-505.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu